Pagini

luni, 13 februarie 2012

Aranjament cristelnita Mihnea

De vreo luna de zile ma chinuiesc sa va arat fara modestie ce frumusete de aranjament pentru cristelnita mi-a iesit din manute. Sunt tare mandra ca am reusit sa fac un aranjament frumos si pentru un baietel. Sper sa nu fie si ultimul :) . Nu spun ca nu a costat mult ci spun ca a costat pe masura lui. Aranjamentul este doar din hortensii albe si albastre, pe suport de buretel. Celalalt a fost impletit cu sarma. Oricum,  nu are importanta cum a fost facut ci rezultatul conteaza intotdeauna. Mie mi-a placut, clientilor le-a placut, sper sa va placa si voua la fel de mult
.





Cupcakes cu fulgi de cioco

 Cu ocazia Zilei Indragostitilor, draga mea prietena Iza organizeaza un concurs dulce si colorat, tema fiind Cupcakes - americaneste, varianta romaneasca - briose. Bune, foarte bune oricum ar fi ele si in orice combinatii posibile. Ea zice ca ar fi trebuit decorate in ton cu tema data, eu nu prea am reusit ca nu am gasit prin casa ustensilele necesare. Dar m-am descurcat cu ce am avut, si ciocolata e romantica , nu? :)
Si acum sa trecem la pregatit briose:
Ingrediente (pentru 12 briose) :
-2 oua
-250 gr faina
-150 gr zahar pudra
-1 baton de vanilie (primit de la concursul trecut :D )
-coaja de portocala rasa
-1/2 plic plaf de copt
 -30 gr ciocolata rasa
-125 mil ulei
-75 ml lapte
-50 grame ciocolata alba
 
Se amesteca cu lingura intr-un castron toate ingredientele uscate, se adauga ouale  laptele si uleiul
 si se amesteca cu mixerul 3-4 minute.
 Se adauga in compozitie ciocolata rasa , miezul din batonul de vanilie si coaja de portocala rasa si se amesteca cu un tel.

 Compozitia se imparte egal in cosuletele de briose si se ajeaza pe tava. eu nu am tava de briose asa ca le-am pus direct in tava cuptorului. Se tin la cuptor in jur de 25 de minute la treapta 3. Ciocolata alba am topit-o in cuptorul cu microunde si am ornat briosele cu ea si cu topping de ciocolata


duminică, 12 februarie 2012

Tort Micro

A venit si randul Domnului Tort care a fost devorat de Sf. Ion. La un moment dat o sa va dati seama de ce i-am spus "Micro". Este foarte simplu de facut si foarte bun. Prima data l-am facut prin decembrie si de atunci si pana acum, adica jumatatea lui februarie, l-am mai facut de cel putin 4 ori (dorinta sotului). Eu fiind afona pana acum in tot ceea ce inseamna prajituri, tortul asta chiar a fost un succes.
Ingrediente blat:
  -8 oua
 - 10 lg de zahar
 - 8 lg de faina
- 3 lg de cacao
 - 2 linguri de apa
 - 1 lingura ulei
- ½ lingurita praf de copt

Ingrediente crema alba (la microunde):

3 galbenusuri
120 gr zahar
4 linguri faina
600 ml lapte
100 gr unt
2 esente de vanilie (sau un baton de vanilie)

Ingrediente crema neagra:
In crema alba se adauga o lingura de cacao sau o lingura de nutella, fiecare ce are prin casa. Eu am facut cu amandoua si au iesit la fel de bune.
Frisca:
- 1 cutie de smantana lichida "La Dorna"
- 2 pliculete zahar vanilat

Mod de preparare:
Blatul: se bat albusurile spuma tare, se adauga zaharul, galbenusurile, uleiul si apa. Separat se amesteca faina, cacao si praful de copt si se incorporeaza treptat in compozitie, amestecand de sus in jos cu o lingura. Intr-o tava rotunda tapetata cu hartie de copt se toarna compozitia si se baga la cuptorul preincalzit, cam 40 de minute.

 Crema de lapte la cuptorul cu microunde: reteta este luata de pe blogul Lenei si mi-a iesit perfecta si buna de fiecare data. Intr-o zi voi posta si reteta detaliata pas cu pas si cu poze. Sa va spun cum se face. Galbenusurile se bat intr-un castron ce va fi apoi introdus la cuptorul cu microunde. Peste galbenusuri se adauga zaharul si se amesteca cu un tel, apoi adaugam faina. Se va forma un cocolos mare, de aceea adaugam cate putin lapte peste compozitie si amestecam bine pentru a nu se forma cocoloase. Dupa ce am adaugat tot laptele punem castronul in cuptorul cu microunde cam 8-10 minute. Cam la fiecare 2 minute se opreste ca sa se amestece cu telul . Daca observati ca se ingroasa mai devreme , nu o mai lasati. Dupa ce am scos crema din cuptor adaugam untul si esenta si amestecam din nou, apoi o lasam sa se raceasca.
 Blatul il taiem in 3 felii egale pe care le insiropam. Eu prefer apa cu zahar si esenta de rom. Jumatate din crema o intindem pe primul blat, iar cealalta in cealalta jumatate adaugam cacao sau nutella si o intindem pe al doilea blat. Peste blatul de deasupra punem frisca pe care am amestecat-o cu mixerul impreuna cu zaharul vanilat cam 10 minute.
 Tencuim bine tortul cu frisca si presaram pe deasupra biscuiti piknic cu cacao (imi aduc aminte de copilarie biscuitii astia). Altadata am pus dulceata de cirese. E bun cu orice altceva ce va place. Inainte de a-l taia se tine la frigider cel putin o ora.


 Aici m-a chinuit putin talentul si am pus sos de ciocolata si am ornat.
Aici e cu cirese (cred ca asta mi-a placut cel mai mult, nu mai tin minte sigur, dar parca am pus si intre blaturi boabe de cirese din dulceata)