... la oala

Atunci cand am ramas insarcinata, de multe ori am incercat sa ma pun in postura unei femei care a nascut si care trebuie sa aibe grija de copilul ei, sa il educe asa cum trebuie, sa il creasca "ca la carte". Normal ca niciodata nu ne putem creste copiii ca la carte, nu ca nu am vrea , dar poate ca nu este nici chiar normal. Am fi perfecti toti. Natura nu a fost facuta in asa fel incat sa fim perfecti. Oricum, ideea e alta; erau momente cand stateam cu "cole" la birou si o mai intrebam de copiii ei una-alta. La un moment dat mi-a povestit ca are o cunostinta cu un baietel de 5 ani care inca poarta scutece. What??? La 5 ani? Dar ce au facut parintii aia pana acum? Sunt lucruri pe care nu reusim sa le impunem copiilor nostri atunci cand vrem noi, dar nici chiar asa. Culmea este ca nu erau orice fel de parinti, ci unii cu o educatie buna, atat mi-a ramas in minte ca mama era doctor. Povestea asta mi-a ramas in minte. Intre timp am nascut si eu, bebe a crescut si el, iar pe la 9 luni l-am trimis pe domnul sot sa cumpere olita. Povestea nu o uitasem, asa cum nu am uitat-o nici acum. Vine sotul acasa cu o olita pe care o vazusem noi undeva, cu cap de calut si care canta. Eram siguri ca ii va place lui Stefan. Iata si prima reactie (scuzati dezordinea, dar era la prima ora dimineata si nu era programata o sedinta foto):

Una destul de buna zic eu, mai ales ca nu a plans ba chiar timp de vreo luna a facut in fiecare dimineata caca la oala. Nu ca imi spunea,  Doamne fereste, nici acum nu "spune" dar stiam programul dimineata si il prindeam. Dupa de l-am facut sa iubeasca olita atat de mult, pentru 3 luni a disparut din peisaj. Greseala noastra. Am plecat la tara, am plecat in concediu, pe unde plecam, nu luam olita cu noi. Cand a venit toamna hai sa-l punem pe copil iar la oala. De unde... el vroia sa se joace cu ea, o plimba prin casa, apasa butonul cu muzica, mai si statea din cand in cand. L-am lasat asa vreo luna, apoi am luat-o si am pitit-o. Am zis ca i-o arat mai tarziu si doar daca face ceva in ea. Intre timp am citit ca pana la varsta de 2-3 ani copiii nu au abilitatea de a se abtine atunci cand le vine sa faca pipi sau caca. Si asa am zis sa-l las in pace ca va veni si vremea lui sa faca la oala, sa nu oblig copilul si sa-l traumatizez. Dar la un moment dat mi-am dat seama ca Stefan de fiecare data cand facea in scutec ceva venea si ma anunta ca sa il schimb. Foarte frumos din partea lui, mai ales ca ducea si scutecul murdar la cos, singur. Dar nu era bine nici asa ca pe mine ma interesa sa ma anunte inainte de a face. Si m-am gandit sa scot oala din nou. Bine am facut ca de atunci baietelul meu vine si spune ceva pe limba lui (atitutitita sia tia) si imi arata cu manuta in dreptul scutecului ca face ceva. Dam repede panatalonii si chiloteii jos si gata, ne eliberam linistiti fara sa ne mai murdarim. Au trecut 8 zile de atunci, am avut ceva emotii in primele zile pentru ca am crezut de la o zi la alta ca o sa uite ce are de facut, mai ales ca face de cel putin 10 ori pe zi pipi, dar nu a uitat, ma anunta de fiecare data. Doar de cateva ori s-a intamplat sa faca pipi pe el si atunci a inceput sa planga, ceea ce mie imi convine pentru ca sunt sigura ca nu i-a placut ce a simtit si mai bine vine sa-mi spuna decat sa se mai simta murdar; si de vreo 2 ori a scapat si caca. Astea sunt rare, dar bine-venite. Si uite asa, la 1 an si 6 luni Stefan a invatat sa faca pipi si caca la oala. Retineti, nu este o regula, la fel si cu vorbitul, unii incep mai devreme altii mai tarziu. Ei stiu singuri cand sunt pregatiti. Intre timp ne-am luat o oala normla fara calut si fara muzicuta, ca doar suntem baieti mari, nu?